Ura împotriva evreilor în România

Primele manifestări de ură față de evrei în Principatele Române au apărut la jumătatea secolului al 17-lea, pe măsură ce populația evreiască a crescut. În primele legi emise în principate în perioada 1640 -1652, se găseau clauze specifice referitoare la evrei, cum ar fi interzicerea participării creștinilor la rugăciunile evreiești și interdicția ca evreii să depună mărturie în instanțe economice (cu excepția medicului).
Călătorii care au vizitat România au relatat despre prejudecățile față de evrei: ei au fost blestemați pentru că l-au ucis pe Iisus, foloseau sânge de creștin în scopuri religioase și otrăveau fântânile. De fiecare dată când exista un zvon despre astfel de fapte, poliția aresta evrei, iar instigarea care urma ducea, în cele mai multe cazuri, la revolte sau pogromuri împotriva evreilor.
Acuzațiile de omor ritual au început să apară în principatele române în secolul al 18-lea și se întâmplau de obicei în jurul Paștelui. Primul eveniment de acest fel a avut loc în 1710 în orașul Tîrgu Neamț, în jurul unei mănăstiri creștine. În timpul revoltelor care au urmat calomniei, cinci evrei au fost uciși. Pe durata a patruzeci și patru de ani (1803-1847) au existat nu mai puțin de cinci cazuri de evrei urmăriți pentru omor ritual la Piatra Neamț și în orașe precum Botoșani în 1783, Roman în 1714 și 1824, Ploiești în 1815, Bacău în 1824 și Galați în 1847.
În același timp au început să apară scrieri antisemite, publicate în tipografiile mănăstirilor și încurajate de clericii religioși. Prima dintre acestea, „Întocmirea Aurită”, era o traducere a unui volum din secolul al 17-lea publicat la Iași în 1771. Cartea era plină de acuzații împotriva evreilor care „l-au ucis pe Dumnezeu” și înfăptuiesc crime rituale.
Un alt manuscris românesc din 1784, "Obiceiuri. Rânduieli jidovești în toate lunile anului", descrie diferite moduri în care evreii foloseau sângele creștinilor. O altă carte, „Înfruntarea jidovilor asupra legii și obiceiurilor lor” a fost publicată la Iași în 1803. Cartea a fost scrisă de Neofit Cavsocalviţiu (călugăr, fost rabin convertit), una dintre afirmațiile sale principale fiind acuzarea evreilor de omor ritual. În urma publicării cărții, au izbucnit revolte împotriva evreilor din Iași și Tîrgu Neamț.
„Praștia” o altă carte antisemită a fost publicată la Piatra Neamț în 1836 și la Galați în 1858. Scrisă de un călugăr pe nume Chiriac, pe baza unei cărți rusești numite „Hristos, adevăratul Mesia”, cartea descrie în detaliu modul în care evreii foloseau sânge de copiii creștini în diverse scopuri, inclusiv în aluatul nedospit folosit de Paștele evreiesc (matzah). Credința că evreii folosesc sângele creștinilor pentru a pregăti matzah continuă să existe în anumite pături sociale din România de astăzi.
Au existat și unele voci care au luat apărarea evreilor și au militat împotriva cărților antisemite și a acuzației de folosire a sângelui de creștini. De exemplu, în 1803 domnitorul moldovean Alexandru Moruzi a ordonat confiscarea și distrugerea tuturor copiilor cărții „Rezistența la evrei și la legile și obiceiurile lor”. Au fost de asemenea boieri și preoți care i-au protejat pe evrei și le-au oferit adăpost în curțile și bisericile lor. Pe vremea acuzației de omor ritual la Galați în 1797 și la Iași în 1803, mitropolitul valah Veniamin Costachi a condamnat comportamentul atacatorilor și a dispus arestarea călugărilor care incitau la violență împotriva evreilor.
Creșterea influenței rusești în România la început secolului în secolul al 19-lea a condus la instaurarea unui nou tip de antisemitism. „Regulamentul organic”, noua constituție adoptată sub influența rușilor, a intrat în vigoare în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova și i-a transformat pe evrei, din rezidenți legali ai țării, în „străini” fără drepturi politice sau civile. Noile legi au contribuit, de asemenea, la răspândirea percepției conform căreia evreii erau paraziți care afectau dezvoltarea economică a țării.
Pe lângă apariția antisemitismului fundamentat legal, în principatele române au continuat acuzațiile de omor ritual. În a doua jumătate a secolului al 19-lea acestea s-au manifestat în Iași, Bacău, Galați și Roman. La Galați, în timpul sărbătorii de Paște din 1859, a fost organizat un pogrom în care evrei au fost uciși și răniți, iar sinagogile, casele și magazinele lor au fost jefuite și distruse. Un eveniment similar a avut loc în același oraș într-o zi de sâmbătă, la 21 septembrie 1868. Fiind Șabat, un evreu proprietar de magazin i-a cerut unui băiat român să taie niște batiste în locul lui. Băiatul s-a rănit cu foarfeca și imediat s-a răspândit zvonul că evreul dorea să-i folosească sângele. Mulțimea s-a revoltat, iar patru sinagogi au fost jefuite și distruse, casele evreiești au fost atacate și nouăzeci de evrei au fost răniți.
Acuzația ca evreii folosesc sânge de creștin a continuat în România și în secolul 20, cel mai cunoscut exemplu înregistrându-se la Chișinău, capitala Basarabiei, pe atunci parte a Imperiului rus. Pogromul din 1903 care a urmat acuzației calomnioase că evreii au omorât un băiat creștin în scopuri religioase a durat două zile, timp în care 49 de evrei au fost uciși, sute au fost răniți, iar mii de case și magazine au fost jefuite și distruse.
Pogromul i-a îngrozit pe evrei, iar poetul Hayim Nachman Bialik i-a descris grozăvia în opera sa „Orașul măcelului”. Pogromul a marcat un punct de cotitură în viața evreilor din România, iar emigrarea către Statele Unite și Palestina a crescut. Acest pogrom l-a determinat pe Theodor Herzl să propună Planul Uganda la cel de-al șaselea Congres sionist, ca soluție la situația grea în care se aflau evreii din Europa.
În 1965, o acuzație de omor ritual s-a răspândit în sudul Transilvaniei. În Râșnov au fost descoperite două presupuse „butoaie de sânge” și se zvonea că o mașină Wartburg circula în zonă cu „câțiva evrei care ucideau copii” pentru a le folosi sângele. Aceste zvonuri s-au răspândit în orașul vecin Brașov, unde părinții au refuzat să-și trimită copiii la școală. Poliția a reținut evreii care călătoreau cu trenul, iar un bărbat pe nume Butuza, care închiria în curtea sinagogii locale, a fost invitat la secția de poliție, unde i s-a cerut să „fie atent la lucruri”. Zvonurile au continuat să circule, printre altele, se spunea că aproximativ treizeci de copii creștini au fost uciși și li s-a ”luat” sângele. Un măcelar evreu a fost arestat de poliție, interogat și eliberat. Zvonuri similare se răspândeau din când în când și în București, de obicei de obicei în ajun de Pesah.