x
Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreiesc din Basarabia și Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniță. De asemenea, sunt în favoarea migrației forțate a elementului ucrainean, care în acest moment nu aparține aici. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari. Imperiul Roman a comis o serie de acte barbare din punct de vedere contemporan și, totuși, a fost cea mai mare construcție politică. Nu a existat niciodată un moment mai potrivit. Dacă este nevoie, trageți cu mitraliera!
Din declarația lui Ion Antonescu în fața Consiliului de Miniștri din 8 iulie 1941Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri, Guvernarea Ion Antonescu, vol. IV, iulie-septembrie 1941, București, 2000, 57
În urma invadării Uniunii Sovietice de către Germania, în iunie 1941, România a reanexat Basarabia și nordul Bucovinei, care fuseseră ocupate de sovietici cu un an în urmă, după ce semnase pactul de neagresiune cu Uniunea Sovietică. La acel moment, în Basarabia și Bucovina trăiau 185.000 de evrei.
Cu trei luni înainte de invazie, în martie 1941, delegați speciali ai guvernului Reich-ului și ai lui Heinrich Himmler au sosit la București pentru a discuta soarta evreilor români. Delegația a fost formată din mai mulți ofițeri SS, un membru al Gestapo-ului, trimisul special al lui Eichman în România și viitorul atașat responsabil cu chestiunea evreiască în cadrul Legației germane. În timpul celei de-a treia întâlniri de la München, din 21 iunie 1941, Hitler i-a dezvăluit lui Antonescu „liniile directoare pentru tratarea evreilor din Răsărit” (Richtlinien zur Behandlung der Osjuden).
Cu câteva zile înainte ca România să se alăture Germaniei în războiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941, Jandarmeriei i s-a ordonat „curățirea terenului” în trei localități din Moldova: Roman, Fălticeni și Galați. Prin „curățirea terenului” se intenționa uciderea pe loc a tuturor evreilor din zonele rurale, închiderea în ghetouri a celor din zonele urbane și arestarea tuturor evreilor suspecți, activiștii de partid și persoanele cu funcții de răspundere sub autoritatea sovietică.
În urma invaziei, unitățile de luptă românești și germane, asistate de unitățile de ucidere SS din Einsatzgruppe D au măturat Basarabia și Bucovina, omorând până la 60.000 de evrei și închizându-i pe supraviețuitori în ghetouri și lagăre de tranzit.
Ordinul de exterminare a unei părți semnificative a evreilor din Basarabia și Bucovina și de deportare a celor care urmau să supraviețuiască a fost dat direct de Ion Antonescu. Pentru îndeplinirea aceastei sarcini au fost desemnate Jandarmeria și Armata, în special Pretoratul, organism militar însărcinat cu administrarea temporară a teritoriului. La sosirea lor în sate, jandarmii aveau mai întâi să-i aresteze pe evrei, în principal cu asistența populației locale și a informatorilor. În cele mai multe cazuri, evreii predați jandarmilor de către armată nu au avut nicio șansă de supraviețuire și au fost împușcați imediat.
Primele trupe care au intrat în Bucovina au fost unitățile de luptă germane și române. Traseul urmat de aceste trupe a fost crucial pentru soarta miilor de evrei care locuiau în unele dintre cele mai mari așezări evreiești, precum Herța, Noua Suliță, Hotin și Lipcani. Soldații au efectuat pogromuri ucigând mii de evrei. Primele crime au avut loc la Siret, prim împușcarea, la 3 iulie 1941, a 450 de evrei din satul Ciudei. La 4 iulie au fost ucişi aproape toţi evreii din satele Stăneşti, Jadova Nouă, Jadova Veche, Costeşti, Hlinița, Budineț şi Cireş. Masacrul evreilor din Cernăuţi a început pe 5 iulie şi a durat zile întregi. Herța a fost cucerită pe 4 iulie, iar Noua Suliţă a fost ocupată pe 7 iulie. Masacrul a continuat în toate aceste locuri.
Evreii din Basarabia au suferit cele mai mari pierderi în urma operațiunii de „curățire a terenului”. În vara și toamna anului 1941, pe drumurile Basarabiei evreii mergeau încolonați spre locurile de execuție, purtând lopeți, însoțiți de jandarmi, funcționari și primari de sate. Toți însoțitorii acestor coloane așteptau răbdători până când jandarmii îi împușcau și îngropau pe evrei și se întorceauapoi acasă cu hainele și alte efecte personale ale victimelor. Banii și bunurile de valoare erau luate de jandarmi. Pe 7 iulie au fost masacrați evreii din Pârlița și Bălți, pe 8 iulie cei din Briceni, Lipcani, Făleşti, Mărculeşti, Floreşti, Gura Kamenca şi Gura Căinari, iar pe 9 iulie a fost rândul evreilor din Edineţ să fie uciși.
Mai mult, pe baza discuțiilor dintre Hitler și Antonescu de la München din 12 iunie 1941, armata română a început să deporteze zeci de mii de evrei care fuseseră arestați în zonă, de cealaltă parte a Nistrului, care avea să devină în curând Transnistria.
La sfârşitul lunii iulie 1941 armata română a strâns un convoi de circa 25.000 de evrei lângă satul Coslav, pe malul Nistrului. Germanii s-au opus avansării lor în apropierea trupelor. Pe 24 iulie, aceștia au fost trimiși peste râu, iar ofițerii germani au ordonat convoaielor să se îndrepte spre Moghilev. Deși Transnistria era încă sub ocupație germană, jandarmii români au împins mii de evrei prin Rezina și Lampol, mulți dintre ei fiind împușcați pe malurile Nistrului.
În consecință, la sfârșitul lunii august 1941, Constantin Voiculescu, guvernatorul militar al Basarabiei, informa presa că: „Problema evreiască a fost rezolvată în Basarabia. Astăzi, în satele din Basarabia, nu mai sunt evrei, iar în orașe au fost făcute ghetouri pentru restul”.
În așteptarea reluării deportărilor, autoritățile române au înființat câteva zeci de ghetouri în Basarabia, din care evreii au fost evacuați în câteva lagăre mai mari. Până la sfârșitul lunii august, în ghetourile din Chișinău, Secureni, Edineț, Răscani, Răuțel, Vertiujeni și Mărculești se aflau aproximativ 80.000 de evrei. La 11 octombrie, la Cernăuţi a fost înfiinţat un ghetou care concentra aproximativ 50.000 de oameni în fostul cartier evreiesc al oraşului.
În octombrie 1941, majoritatea evreilor supraviețuitori din Basarabia și nordul Bucovinei au fost deportați în lagăre și ghetouri din Transnistria. Mulți au murit de foame sau de boală, în timp ce alții au fost uciși de unitățile române și germane, fie în Transnistria, fie după ce au fost conduși peste râul Bug, în Ucraina ocupată de germani. Lichidarea evreilor din Basarabia a continuat până când ultimii evrei au fost uciși sau deportați, la sfârșitul lunii octombrie 1941.
Din ordinul lui Antonescu au fost masacrați între 45.000 și 60.000 de evrei din Basarabia și Bucovina, în timp ce 157.079 de evrei au fost deportați în Transnistria după cum urmează: 91.845 din Bucovina, 55.867 din Basarabia și 9.367 din Dorohoi. Între 105.000 și 120.000 dintre evreii deportați au murit. Peste 21.000 de evrei din sudul Bucovinei, din județele Dorohoi, Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Rădăuți, care făcea încă parte din Regat, au fost și ei deportați înainte de 1942.
Astfel, prima fază a Holocaustului românesc a fost implementată de personalul armatei și al jandarmeriei române. Cu ajutorul Armatei a XI-a germane, Einsatzgruppe D, SS germane și unități de poliție, sau din proprie inițiativă, au fost masacrați mii de evrei în Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria.
Raportul final al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel” asupra Holocaustului din România, București, 2004, 24-65
Jean Ancel și Theodor Lavi eds. Pinkas Hakeilot. România (Enciclopedia Comunităţilor Evreieşti: România, Ierusalim, Yad Vashem, 1980, vol. 2
Ed. Jean Ancel, Documente referitoare la soarta evreilor române în timpul Holocaustului, New York, 1987, vol 6, nr 4, 15 43, 49, 512-513
Jean Ancel, „Modul românesc de rezolvare a problemei evreiești în Basarabia și Bucovina, iunie-iulie, 1941” în: Yad Vashem Studies 19, 1988, 207-208
Matias Carp, Cartea neagră, Suferințele evreilor din România, 1904-1944, Editura Diogene, 1996, vol. 3, 30-31
