Sinagogile

Sinagoga este cea mai proeminentă instituție a unei comunități evreiești și reprezintă, mai presus de orice, statutul și identitatea membrilor săi. Cererea de construire a unei sinagogi și a terenului pentru cimitir apare în fiecare document românesc care descrie așezarea unei comunități evreiești. Documentele publicate de prinți, nobilli sau instituții bisericești, enumerau în datoririle și drepturile evreilor, inclusiv toate restricțiile impuse acestora. Cel mai vechi document care tratează această problemă este Hrisovul din 1780 al prințului Alexandru Mavrocordat, care confirmă așezarea evreiască din satul Soldenești, devenit mai târziu orașul Fălticeni. Conform acestui document, evreii „trebuie să aibă o casă pentru rugăciunile lor, dar nu alături de creștini, iar structura acesteia să fie similară cu alte case, și nu diferită”.
Pentru o lungă perioadă de timp, autoritățile au permis evreilor să construiască doar sinagogi din lemn. De exemplu, într-unul din decretele sale, Dimitrie Cantemir se referea astfel la dreptul evreilor de a construi sinagogi: „Ei pot construi sinagogi oriunde vor, dar trebuie să fie din lemn, nu din piatră”.
Mai mult decât atât, sinagogile trebuiau să fie construite departe de biserici și, prin urmare, au putut fi înființate la periferia orașelor. Până la mijlocul secolului al 18-lea toate sinagogile erau construite din lemn, material care nu durează în timp, numeroase documentele din această perioadă atestând distrugeri ale sinagogilor prin incendii sau în timpul pogromurilor împotriva evreilor. De obicei, acestea au fost reconstruite, cu permisiunea autorităților, în același loc și cu dimensiuni similare.
În a doua jumătate a secolului al 18-lea, sub influența mișcării iluministe din Transilvania și Banat, evreii au început să construiască sinagogi din cărămidă. De exemplu, în 1794, evreii din Oradea au decis să transforme o sinagogă din lemn deja existentă într-una din cărămidă, iar la București, în 1846 a fost elaborate primul proiect pentru construirea unei sinagogi din piatră în cartierul evreiesc din zona Dudești-Văcărești.
Proiectanții sinagogii au cerut prințului permisiunea ca edificiul (cunoscut sub numele de Marea Sinagogă) să fie construit, iar la acordarea acesteia, ei au subliniat că „în concordanță cu planul, clădirea va adăuga zonei o frumusețe extraordinară”. Mai mult, proiectanții au remarcat că sinagoga avea menirea de a simboliza prezența evreilor în oraș ca cetățeni cu drepturi egale.”Tot aici, diferite popoare trăiesc în Țara Românească, fără nici o diferență între ele, așa cum se întâmplă în toată Europa, mai ales că plătim impozite ca toată lumea ". Inaugurarea Marii Sinagogi a avut loc în septembrie 1847.
Sinagogile grandioase construite în stil modern au jucat un rol important atât în interiorul cât și în afara comunității; în cadrul comunității erau destinate să crească respectul de sine al membrilor, iar în afara comunității aveau un rol suplimentar, și anume de a îmbunătăți imaginea evreilor în ochii societății în general.
În ceea ce privește stilul lor arhitectural, sinagogile construite în secolul al 19-lea în România, similare cu sinagogile care au fost construite la vremea aceea în Europa, au fost influențate de arhitectura locală. De exemplu, în sinagogile din Transilvania și Banat, putem găsi detalii copiate din catedrale, cum ar fi în sinagoga din cartierul Fabric din Timișoara, sinagoga din Caransebeș și Marea Sinagogă din Oradea.
În schimb, sinagogile din Moldova prezentau dimensiuni, planuri și fațade similare cu locuințele rezidențiale ale vremii. Astfel de sinagogi au fost construite în Buhuși, cel mai important centru hasidic din Moldova, și în Tecuci.
Noile sinagogi construite în România au adoptat un stil eclectic care îmbină influențele perioadei barocului târziu, elemente ale arhitecturii Art Nouveau și ale stilului maur. În ciuda încercării de a le oferi un aspect caracteristic estului Europei, efectul general și, mai ales, asemănarea lor cu sinagogile din Europa Centrală și de Vest, au contribuit în general la occidentalizarea imaginii mediului urban românesc.