Presa Evreiască

Jurnalismul a fost un fenomen nou în România secolului al 19-lea. Primele reviste românești, printre care Curierul Român din București și Albina Românească din Iași, au apărut pentru prima dată în 1829. Primele reviste evreiești din România au fost publicate în a doua jumătate a secolului al 19-lea și oglindesc evoluția dificilă a minorității evreiești alături de majoritatea românească în progresul spre obținerea independenţei statului. Primele etape ale acestui proces urmează principiile de integrare ale mișcării iluministe Haskalah, în timp ce a doua reflectă apariția revistelor influențate de mișcarea culturală Wissenschaft des Judentums (Studiul academic al iudaismului).
Savanți și intelectuali, în principal din Galiția sau Basarabia, care fuseseră educați în universități europene sau în seminarii rabinice, au contribuit la modernizarea culturii evreiești în România și au fost primii care au inițiat și dezvoltat o presă în ebraică, în limbile idiș și română, la București și Iași, în anii 1850.
Primul ziar idiș apărut în România și unul dintre primele ziare idiș din lume a fost Korot Hayitim (ebr), Koyroys hoitim (idiș), în traducere Întâmplările vremurilor. A fost fondată la Iaşi în 1855, editată de Loewenstein, care a apărut până în 1871?. O altă publicație cu o viață lungă și cu titlu ebraic a fost Haioeț, editată de Yekhiel Mikhl Aziel, care a apărut la București între 1874 - 1896. Licht (Lumina), prima revistă literară de limbă idiș, a avut o apariție de scurtă durată și a fost publicată la Iași din 1914 până în 1915.
Iuliu Barasch a fost unul dintre fondatori ai primului ziar bilingv evreiesc, Israelitul Român, apărut în 1858 în română și franceză, dar cei care au reușit să realizeze și să păstreze publicații evreiești au fost frații Elias și Moses Schwarzfel. Ei au fost jurnalişti şi istorici care au efectuat cercetări asupra istoriei evreilor români şi au editat mai multe recenzii de istorie a evreilor, inclusiv în Fraternitatea (1874–1896), Prezentul, Anuar pentru Israeliţi (1877–1899) și Analele Societății Istorice Iuliu Barasch. Cea mai importantă revistă fondată de Moses Schwarzfeld și cea mai longevivă revistă evreiască a fost Egalitatea, publicată timp de 51 de ani, între 1889 și 1941.
În perioada de dinainte de 1919, Uniunea Evreilor Pământeni a pledat pentru integrarea evreilor în România. În consecință, această asociație a produs un organ săptămânal numit Curierul Israelit apărutla București, între 1906 și 1948, cu o întrerupere din 1941 până în 1944. Unul dintre colaboratori a fost liderul comunității evreiești, Wilhelm Filderman. Alte exemple includ Revista israelită 1886–1897,1908–1910) și Lumea israelită,1902–1903,1905.
După 1900, rolul sioniştilor în conducerea comunităţii a devenit mai semnificativ. Hașmonea, primul jurnal sionist, a fost fondat în 1914 de către organizația studenților sioniști care avea aceeași denumire, și a apărut până în 1939. A publicat traduceri din literatura evreiască și articole care tratau probleme de actualitate, cum ar fi organizarea comunității și antisemitismul. Un alt grup deosebit de activ s-a format în jurul revistei Hatikva-Speranța, fondată la Galați în 1914 de rabinul Iacob Nacht, Leon Gold și Lascăr Şaraga și publicată până în 1919.
Cel mai important ziar reprezentând orientările naționale evreiești a fost Mântuirea, înființat de A. L. Zissu în 1919 la București, și apărut în două serii: 1919-1922 și 1944-1948. Mântuirea a fost continuarea Hatikva și a promovat o agendă puternică pentru întoarcerea spirituală la iudaism și la naționalismul evreiesc. Mântuirea și-a propus să prezinte opinii variate, modelând în același timp conștiința națională evreiască și opunându-se asimilării, fiind considerat cel mai influent ziar evreiesc românesc din perioada interbelică.
Bătălia de idei în politica evreiască și viața intelectuală între „asimilaționişti” și sionişti a continuat în perioada interbelică. Acei doi poli au grupat și regrupat intelectualii evrei în dezbateri despre situația intelectualului evreu, despre definirea identității evreiești și despre confruntarea cu antisemitismul. În aceste dispute, publicate în periodicele evreiești, în special în Curierul Israelit, editat de M. Schweig, care reprezenta orientarea UER (Uniunea Evreilor din România) și revista Adam realizată de Isaac Ludo, discipolul lui Zissu. Roluri active au jucat și jurnaliștii Horia Carp, Gabriel Schaeffer, precumr și scriitorul Felix Aderca.
Mișcarea sionistă și diferitele sale partide au promovat o serie de publicații periodice în orașele centrale ale României mari interbelice. Cel mai important exemplu a fost săptămânalul bucureștean Renașterea Noastră, fondat în 1924 de S. I. Stern. Publicarea revistei a fost oprită în 1942 de guvernul Antonescu și a apărut din nou între 1944 - 1948. Din 1948 până în 1954 aceasta a fost publicată în Israel și editată de Stern Kochavi. Au existat și câteva reviste ale partidelor sioniste, dintre care cel mai cunoscut a fost Drumuri Noua care a fost publicat la Galați între 1926 și 1930, fiind editat de Leon Gold (Yehuda Ariel), care era și redactorul revistei Hatikva. La Iaşi, între 1932 - 1940, a apărut și un alt săptămânal sionist, sub denumirea Tribuna Evreiască.
De asemenea, au existat mai multe reviste literare, dintre care cele mai importante au fost Lumea Evree (1919 - 1920), în care au fost publicate studii literare și traduceri din literatura ebraică și idiș, iar Hașmonea, revista sionistă sus-menționată, activă în perioada 1914 -1939, a inițiat și înființat o revistă pentru copii cu numele Copilul evreu, apărută între 1922 - 1939.
În 1929, Isaac Ludo a publicat revista Adam, care a acordat o atenție deosebită problemelor literare și politice relevante pentru evreii români. Indiferent de mișcările literare sau tendințele politice pe care le-au îmbrățișat, majoritatea scriitorilor și jurnaliștilor evrei care trăiau în România au contribuit la Adam. În plus, revista a publicat articole semnate de nume prestigioase din societatea românească generală, precum scriitorii Tudor Arghezi și Camil Petrescu, jurnalistul N. D. Cocea și criticul literar Eugen Lovinescu. Din 1933, editorii săi au dedicat o parte semnificativă din fiecare număr articolelor referitoare la ascensiunea antisemitismului în Germania nazistă și a evoluțiilor similare din România. Între 1937 și 1940, Horia Carp a publicat jurnalul Cultura, care era publicația oficială a „Institutului cultural de pe lângă Templul Coral din București.
Sub regimul comunist, instituțiile religioase evreiești și-au putut desfășura activitatea în măsura permisă de guvern. Presa evreiască din anii 1950 a intrat sub controlul ideologic al regimului, în principal prin ziarul Unirea, care a fost folosit ca instrument pentru campaniile antisioniste. Comunitatea religioasă evreiască a publicat un jurnal trilingv în română, idiș și ebraică, Revista cultului mozaic, apărut între 1956 și 1994. Editorul său, rabinul șef Moses Rosen, a menționat că jurnalul a fost singura publicație în limba ebraică din lumea socialistă. După căderea comunismului din România, din cauza gravelor probleme economice și sociale, a dispărut și singurul periodic evreiesc al țării, acesta fiind înlocuit cu alte publicații.
Pinkas Hakehillot, Encyclopedia of Jewish Communities, Romania, Yad Vashem, Jerusalem, 1969, Volume 1 , 138-139
Shas-Roman, „Di yidishe prese in Rumenye fun 1854 biz 1926”, în Filologishe shriftn, ed. Max Weinreich și Z. Rejzen, vol. 3 ,Vilnius, 1929 , cols. 525–536