x
În anii 1930, când ascensiunea partidelor fasciste și manifestările lor violente deveniseră o realitate amenințătoare, artiștii evrei s-au alăturat unor mișcări precum suprarealismul, escapismul și realismul socialist, toate reprezentând moduri opuse de a face față crizei. Pe de o parte, evadarea într-un univers oniric, tipic lucrărilor suprarealiste ale lui Brauner și Perahim, deși a încercat să nege realitatea sumbră, a reușit totuși să transmită un sentiment de persistentă anxietate. O formă de evadare mai reușită a fost cea a unei perspective mistice, lipsită de griji, asemănătoare lui Chagall, așa cum a înfățișat-o Magareta Sterian în lucrările sale.
Pe de altă parte, arta militantă a realismului socialist din anii 1930 a expus direct amenințarea fascistă. Artiști mai puțin cunoscuți precum Leon Alex, Erno Tibor, Iosif Klein și Aurel Mărculescu au folosit această tehnică pentru a prezenta sărăcia claselor de jos și pentru a aborda probleme sociale precum antifascismul. În afară de aceasta, ei au prezentat estetica urâtului recurgând la o reprezentare schematică, esențială, a subiectului. În absența trăsăturilor individuale, figurile și atitudinile lor devin forme de exprimare mai importante în interpretarea subiectelor. Leon Alex a reușit să descrie în detaliu politicile dezumanizante ale naziștilor prin intermediul unor figuri grotești, care au anticipat Holocaustul cu aproape un deceniu.
Politica antisemită instaurata la sfârșitul anilor 1930 a distrus lumea înfloritoare a artei românești. Au fost ani foarte grei pentru evreii români, inclusiv pentru artiști, care au suferit în urma atacurilor antisemite. Într-o caricatură publicată în ziarul fascist românesc Porunca vremii, Maxy a fost descris drept evreul Maxi cu nasul mare, care pictează cu „cerneală cușer, otrăvind arta cu șarpele veninos pe care îl folosește drept pensulă”.
Din 1940 până în 1945, artiștilor evrei li s-a interzis să expună în galeriile publice. În timpul Holocaustului, unii dintre ei au murit în lagărele de concentrare sau imediat după eliberare, în timp ce carierele lor artistice erau în deplină afirmare. Printre aceștia, Alex Leon, Erno Tibor și Iosif Klein. Alții au supraviețuit, dar experiența Holocaustului i-a schimbat: unii au părăsit România fie înainte, fie după Holocaust, printre ei Iosef Iser, Victor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal și Jules Perahim. Alții, printre care M. H. Maxy, Lola Shmierer Roth au rămas în România, dar au abandonat tehnicile de avangardă pentru realismul socialist. Au fost și artiști - Lazăr Zin și Mina Byck Wepper - care au renunțat cu totul la această cariera. Arnold Daghani și Egon Marc Lovinth, care au supraviețuit lagărelor de concentrare, și-au dedicat arta documentării luptei pentru existență.
Amelia Pavel, Pictori Evrei din România, Jewish Painters in Romania 1848-1948, București, 1996
Monica Enache, Valentina Iancu, Destine la Răscruce-Artiști evrei în perioada Holocaustului, Catalogul expoziției de la Muzeul Național de Artă din București, Oct.11, 2010-Feb.13, 2011
