Muzică

Muzica este în inima fiecărei civilizații. Pentru istoria evreiască muzica reprezintă un limbaj aparte prin care se exprimă bucuria și durerea, atât în rugăciunile din sinagogă cât și în mediul familial. Este un limbaj cu rădăcini adânci adus în prezent, muzica contemporană reflectând starea socială și politică în schimbare. Astfel, comunitățile evreiești se identifică prin tradițiile muzicale religioase: în riturile și cântările așkenaze și sefarde, care cuprind diverse congregații, după locurile de origine. În timp ce în lumea preponderent așkenază, restricțiile rabinice privind muzica instrumentală, dansul și teatrul i-au împiedicat pe evrei să dezvolte aceste domenii, în România, încă de la mijlocul secolului al 19-lea, aceștia au avuto contribuție culturală impresionantă, în special în muzica klezmer.
Muzica klezmer a apărut dintr-o cultură muzicală evreiască est-europeană mai largă, care includea elemente sinagogale și hasidice, dar și muzica de teatru idiș combinată cu forme locale populare sau cosmopolit-europene.
Moldova a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii klezmer moderne, iar de la mijlocul secolului al 19-lea, aceasta s-a răspândit din Moldova, Basarabia și Transilvania, spre nordul și vestul continentului. La acea vreme, repertoriul muzicii klezmer consta din cântece instrumentale de nuntă, cântece de masă și versiuni instrumentale ale muzicii liturgice, de obicei executate în duet la vioară și flaut cu acompaniament de țambal.
Repertoriul evreiesc de inspirație hasidică și muzica klezmer au fost intens utilizate în teatrul idiș înființat de Avram Goldfaden la Iași, în 1876, unde și existau mai multe familii de muzicieni klezmer, precum Lemesh, Bughici, Segal și Weiss.
În Transilvania, care aparținea de Ungaria înainte de 1920, găsim mai puțini muzicieni evrei, un motiv fiind dezvoltarea lor socială, diferită sub monarhia austro-ungară. Evreilor li s-au acordat drepturi civile în 1867 și chiar înainte de această dată ei acceptau integrarea socială în societatea maghiară. În 1868, comunitățile evreiești din Ungaria s-au împărțit în neologe (oarecum reformate) și ortodoxe, unele comunități rămânând în „status quo”. Comunitățile din Cluj, Arad, Sibiu și Timișoara, care erau în principal neologe, au adoptat limba maghiară în locul idișului. Evreii erau mari amatori de muzică populară maghiară, iar muzicienii de origine romă, angajați la nunțile evreiești, interpretau cântece evreiești printre care „Belz”, repertoriu de teatru idiș și melodii de șabat, alături de ceardaș-uri maghiare potrivite pentru dans.
Abia la mijlocul secolului al 19-lea au început să se răspândească în societatea românească spectacolele de operă, muzică simfonică și muzică de cameră, încurajate de societățile muzicale, editurile muzicale și conservatoarele care au produs o nouă clasă, modernă, de muzicieni profesioniști.
Descoperirea muzicii evreiești și a muzicienilor evrei de către România a fost parte dintr-un schimb cultural bi-direcțional. Pe măsură ce forțele de aculturație și gentrificare au câștigat teren în societatea evreiască de la mijlocul secolului al 19-lea, în România, ca și în alte țări est-europene, muzica a devenit o atracție profesională și pasiune culturală pentru evrei. Astfel, aceștia au început să joace un rol activ în acest proces cultural, ca și compozitori, interpreți, critici, profesori, muzicologi, producători și editori.
În plus, urmând exemplul celor din Europa Centrală, clasa de mijloc evreiască din România a devenit interesată de lecții de muzică și concerte de camera, în special pentru studierea pianului de către doamnele din comunitate.
În a doua jumătate a secolului al 19-lea, când s-au înființat primele școli muzicale din România, alături de fondatori precum George Ştefănescu, Constantin Dimitrescu, George Dima și Gavriil Musicescu, s-a aflat și Mauriciu Cohen Lânaru (1849-1929), musician și critic evreu.
Printre compozitorii evrei de muzică de concert care au devenit proeminenti în secolul al 20-lea se numără Abraham Levy Ivela, Ludovic Feldman, Max Eisikovits, Harry Maiorovici, Alfred Mendelssohn, Dumitru Bughici și Anatol Vieru.
Avram Goldfaden, părintele teatrului evreiesc din Iași, a compus de asemenea muzică evreiască, iar Haim Schwartzmann a fost unul dintre cei mai activi compozitori și dirijori ai teatrului evreiesc din București.
Cantorii de sinagogă au jucat și ei un rol important în dezvoltarea culturii muzicale în România. Cantorul Albert Della Pergola de la Templul Spaniol din București a fost un mare promotor al muzicii sefarde.
Harry Brauner a fost un muzicolog remarcabil, specializat în muzică populară românească și evreiască, iar Alfred Hoffman a fost un critic muzical proeminent.
Printre interpreți evrei de calibru care au avut cariere internaționale se numără pianiștii Clara Haskil, Mândru Katz și Radu Lupu, violoniştii Silvia Marcovici şi Ştefan (Istvan) Ruha și dirijorii Sergiu Comissiona şi Mendi Rodan.
H. Mairovici, "MUZICA," în: Coordonare generală: Acad. Nicolae Cajal , Dr. Hary Kuller, Contributia Evreilor din Romania la Cultura si Civilizatie, Partea a V-a ARTE,SPECTACOLE, Bucuresti, 1996, 358-365
Ezra Mendelsohn, “On the Jewish Presence in Nineteenth-Century European Musical Life,” Studies in Contemporary Jewry 9, 1993
Klára Móricz, “Jewish Nationalism in Twentieth-Century Art Music,” Ph.D. diss., University of California, Berkeley, 1999
Zev Feldman , Klezmer : music, history and memory. New York, NY: Oxford University Press, 2016, 111–3
Mark Slobin, Fiddler on the move: exploring the klezmer world. Oxford: Oxford University Press, 2000
Ada Brumaru cap Muzică în N.Cajal, H. Kuller, - Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație Hasefer, București 2004
Iosif Sava Muzicieni evrei de la noi și din lume: Muzicanții pe acoperiș