Capitolul abordeaza comunități evreiești, sinagogilesi cimiterele din orașele si satele din România.
Majoritatea comunităților evreiești din principatele române s-au înființat în zone urbane, în principal în orașe mici. În Moldova, aceste așezări au fost construite după modelul shtetl (oraș mic locuit in mare parte de evrei ) din zona lituaniano-poloneză, cu cartiere care permiteau păstrarea vieții evreiești tradiționale. Datorită tipului de feudalism specific românesc, a permisiunii de a exercita anumite profesii, precumși a mobilității, evreii, mai mult decât în alte țări europene, au reușitsă se stabilească și să prospere nu doar în orașe, ci șiîn sate.
Așa cum am arătat anterior, nu există atestări documentare ale vreunei așezări evreiești permanente în zona românească înainte de secolul al 15-lea, dar constatările din domeniul lingvisticii pot indica așezări evreiești încă din perioade anterioare. Aceastea se referă la sate și orașe ale căror nume au fost derivate din cuvântul "Jid" (evreu) și "Kuzari". De exemplu, în sudul țării, localitățile Măgura Jidovilor, lângă Dobreni și Jidovița (sau Jidostița), la nord-est de Turnu Severin, sunt cunoscute până astăzi drept "locul unde locuiau evreii".Nu departe de aceste locuri, avem menționat numele Bunarul Jidovului(1615, județul Dolj).
Documente maghiare menționează orașul Jidovar din Transilvania, înființat de evreii kazari care au sosit din Ungaria după secolul al 10-lea. Aceștia au înființat, de asemenea, satele Kozar (1205), Căzărvar (1249) și Kuzar (lângă Carei) din regiunea Maramureș, ale căror nume provin de la aceeași rădăcină originală; "Kuzari."
Cele mai populate localități cu denumiri derivate din termenii Jid și Kuzari se află însă în Moldova, zonă mai apropiată de așezările semnificative ale evreilor din Polonia și Lituania.
Evreii din Țara Românească erau așezați în principal în orașele mari, la sfârșitul secolului al 19-lea majoritatea evreilor români trăind în astfel de localități. Prezența lor masivă a continuat până la sfârșitul primului război mondial și chiar s-a intensificat datorită afluxului de populație urbană înregistrat odată cu creșterea industrializării.
Sinagoga, casă de rugăciune, întâlnire și studiu, a fost întotdeauna cea mai importantă instituție a comunității evreiești, reprezentând statutul șidentitatea membrilor săi. Cererea de a construi o sinagogă era urmată de cea privind alocarea terenului pentru cimitir, și constituie mărturiiale vieții și continuității comunității evreiești.