x
Așezarea principatelor române la intersecții importante ale rutelor comerciale dintre Imperiul Otoman și Europa Centrală explică prezența evreilor în zona României încă din secolele 14 și 15. Înurma persecuțiilor din Europa Centrală, mulți evrei expulzați din Germania, Austria și Ungaria s-au refugiat înȚara Românească și în Moldova.
După expulzarea evreilor din Spania și din Portugalia, la sfârșitul secolului al 15-lea, mari comunități sefardice s-au format înImperiul Otoman. Teritoriul românesc a fost împărțit între cele două mari concentrații ale evreilor din Europa - evreii spanioli numiți "turci" în sud, și evreii askenazi numiți "polonezi" și mai târziu "germani," în nord.
Cu toate acestea, deși cea mai veche menţionare medievală a unei comunităţi evreieşti stabilite pe teritoriul actual al României datează din anul 1300 (la Cetatea Albă), până în secolul al 16-lea nu au existat așezări permanente ale evreilor înȚara Românească și în Moldova, principalul motiv fiind acela că viața urbană nu era suficient de dezvoltată; în plus, nu exista o conducere centralizată care ar fi putut să ofere un sentiment de siguranță evreilor și altor minorități etnice.
În contrast, înTransilvania, unde viața urbană era mai dezvoltată, iar conducerea centrală era relativ stabilă, există dovezi ale unei comunități evreiești încă din secolul al 14-lea.
În secolul al 15-lea, zona Balcanilor, inclusiv principatele Moldova și Țara Românească, a fost cucerită de către turci. Spre mijlocul secolului al 16-lea, evreii sefarzi au sosit în regiunea românească de-a lungul fluviului Dunărea, la sud de Muntenia și Transilvania. Majoritatea erau negustori sau persoane care ofereau bani cu împrumut dar care nu puteau stabili așezări permanente deoarece evreii din principatele românești nu beneficiau de drepturile acordate altor comunități străine, cum erau armenii creștini. Potrivit unei surse rabinice din Salonic, la București a existat o comunitate evreiască sefardăîncă de la sfârșitul secolului al 16-lea.
Situația s-a schimbatcompletîn 1648, odată cu marele val de emigrație din Polonia în urma decretelor europene din 1648-1688, precum și a violenței cazacilor lui Hmelinițki împotriva evreilor din Ucraina și Belarus.
Un secol mai târziu, dupărăzboiulruso-turc (1768-1772), evrei din Rusia și Polonia au sosit în Moldova șiȚara Românească. La acel moment, prinții români îi invitau pe acești refugiați, cunoscuți ca fiind comercianți calificați, să se stabilească în țările lor.
Cu toatea cestea, numărul evreilor a rămas relativ mic. Doar însecolul al 19-lea, după persecuți a regimului țarist din Rusia, mulți refugiați evrei din Ucraina și Galiția au ajuns în Moldova, iar la începutul secolului al 20-le exista deja un sfert de milion de evrei înVechiul Regat al României.
