x
Picturile lui Octav Băncilă reprezentând evrei sunt binecunoscute pentru realismul lor. În timpul șederii sale la München, în timp ce studia la Akademie der Bildenden Künste între 1896-97, a vizitat muzeele și a admirat picturile cu rabini semnate de Rembrandt și alți maeștri. Ulterior, a început să picteze figuri evreiești și a creat „Cap de evreu” și „Doi vagabonzi evrei din Moldova”.
Băncilă s-a întors la Iași în 1898, unde a locuit și a lucrat în apropiere de Târgul Cucului, un cartier populat în principal de evrei săraci. El a continuat să picteze figuri de evrei, concentrându-se în principal asupra celor pauperi, care își duceau traiul în camere mici și întunecate, în spatele magazinelor. La fel ca majoritatea evreilor din România, aceștia nu aveau drepturi civile și erau obligați să se angajeze în profesii marginale cu venituri infime, precum micul comerț și meșteșugurile. Băncilă a pictat diferite aspecte ale vieții lor, concentrându-se mai ales pe prezentarea meșteșugarilor și negustorilor evrei bătrâni, fie lucrând, în rugăciune sau ducându-și copiii la școală.
Unele dintre acele tablouri, de exemplu „O afacere bună” (1899) și „Emigrantul” (1900), împreună cu picturi realizate în timpul șederii sale la München, au fost expuse în prima expoziție la Teatrul Național din Iași, în 1900. În 1901, o a doua expoziție a fost prezentată la Palatul Neuschotz din Iași. Printre lucrările expuse s-au numărat tablouri cu evrei săraci, precum „Aparul”, și tablouri cu evrei înstăriți, cum ar fi portretul Adelaidei Neuschotz, soția baronului Jacob de Neuschotz. Băncilă a înfățișat-o ca pe o persoană plină de demnitate, cu o față strălucitoare. Portretul a fost prezentat ulterior într-o expoziție internațională la Berlin.
Deși Băncilă a pictat figuri evreiești pentru o perioadă îndelungată, cele mai bune tablouri ale sale pe această temă au fost create între anii 1907-1916. Printre acestea se numără: „Consiliul” (1907), „Peticarul” (1908), „Haine vechi” 1908, „Cizmarul (1911), „Cămătarul” (1912), „Croitor bătrân” (1913), „În rugăciune” (1913), „Rugăciune” 1913, „Kol- Nidrei” (1914), ş.a.
Prin realizarea acestor tablouri, Băncilă a dorit să atragă atenția asupra faptului că majoritatea evreilor o constituia pătura oamenilor săraci, discriminați social și fără drepturi civile, și nu cea a înavuțiților și a bancherilor. La acea vreme, multiplele restricții impuse evreilor de către autoritățile române, interziceau ocupațiile în agricultură sau servicii publice etc., aceștia fiind obligați să se orienteze spre ocupațiile evreiești tradiționale.
„Croitorul”, „Peticarul” și „Cizmarul, înfățișând bărbați care muncesc din greu pentru a obține un venit nicodată suficient pentru o viață decentă, sunt considerate a fi cele mai bune tablouri ale sale din această serie. Evreii portretizați de Băncilă sunt plin de viață și transmit fascinația pe care artistului față de aceste personaje și profesiile lor.
Băncilă a înfățișat viața evreilor săraci din Iași cu înțelegere și compasiune, în același stil realist în care a descris și viața țăranilor și muncitorilor români sărmani. A prezentat în opera sa atât evrei pauperi, încrezători că prin muncă grea sau încheind o afacere bună vor reuși să-și câștige existența pentru familiile lor, ca în „O afacere bună” (1899), cât și evrei care au decis să emigreze, în principal în America. Tânărul descris în „Emigrantul” îi reprezintă pe evreii care s-au alăturat marelui val de emigrare de la începutul secolului al 20-lea, în speranța găsirii unei vieți mai bune.
Maria Epure, Octav Băncilă, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucharest, 1956, 20
Anton Coman: Octav Băncilă, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1954, 24- 25, 86-8
