x
Învățarea și statura învățătorului s-au situat în centrul culturii evreiești timp de multe generații. În Principatele Române, odată cu dezvoltarea vieții comunitare, a crescut și viața spiritual-culturală evreiască. Rabinii, al căror rol principal era acela de a-și ghida membrii comunității conform legii și tradițiilor evreiești, au încercat să recreeze mediul traditional din țările lor de origine, s-au ocupat de învățare și de predare, iar unii dintre ei au compus diverse texte utile comunității.
Primii scriitori evrei din Principatele Române au venit din Ucraina și Galiția, locuri de unde proveneau de asemenea și rabinii și profesorii. De-alungul anilor s-au cristalizat două centre principale de învățare evreiască, respectiv la Iași și la București. La Iași, Lemberg șiViena au fost publicate cărți care tratau subiecte legate de tradiție-halakha, cabală, hasidism, istorie și filosofie evreiască.
Perioadele de relativă efervescență în viața religioasă a comunităților s-au datorat prezenței liderilor hasidici sau a rabinilor erudiți care au realizat și publicat diverse lucrări despre exegeza biblică sau talmudică. În Moldova au apărut mai multe centre de studiu talmudic la Sadagura, Iaşi, Ştefănești, Vaslui, Dorohoi, Fălticeni, Buhuşi şi Podul Turcului. Încele din urmă centrele s-au extins și înȚara Românească, în Bucureștiși Craiova.
Primul scriitor religios ebraic de pe teritoriul României a fost rabinul Nathan Nata ben Moses Hanover, istoric, talmudistși cabalist. Născut în Ucraina, a supraviețuit pogromurilor lui Bogdan Hmelnițkiși s-a mutat la Iași, unde a locuit zece ani.Cartea sa, Even Metzula (Abisul disperării), este relatarea unui martor ocular despre aceste pogromuri. În timpul șederii sale la Iași, Hanover a scris două dintre cărțile sale: Safah Berurah, un dicționar al limbilor ebraică, germană, italiană și latină (1660) și Sha'arey Zyion (1662), o colecție de rugăciuni mistice, ambele publicate la Praga.
Un alt autor care a scris în timpul șederii sale la Iași a fost Petahia Lyda, născut în Galiția, fost rabin la Iași între 1705-1711, unde a scris împreună cu tatăl său, rabinul David Lyda, două cărți: Yad Kol Bo și Yir David shel hatorah, care au fost publicate la Amsterdam în 1719.
Au trecut aproape o sută de ani înainte ca un alt scriitor, Rabi Hayyim Shlomo Tyrer, rabin și cabalist, să iasă din rândul hasidimilor din Principatele Române. Singura carte publicată în timpul vieții sale, Sidur shel Shabbat, publicată la Moghilev în 1812-1813, a fost bine primită în rândul hasidimilor și a fost publicată în 20 de ediții suplimentare.
Prima Halakha scrisăînPrincipateleRomâne a fostPnei Moshe im Maree Panimde rabinul Moshe Pinhas, publicată la Kurtz, Ucraina, în 1818.Născut în Galiția, Moshe Pinhas a devenitrabin de Focșani, iar mai târziu a devenit rabin în Sadagura și Bârlad. Un alt scriitor important a fostr abinul Josef Landau, care s-a născut înUcraina și a deveni trabin de Iași în 1834. În pofida educației sale hasidice, Landau a scris Birkat Yosef (Binecuvântarea lui Iosef), o carte importantă despre Halakha, publicată la Lemberg în 1869.Primul autor al unei culegeri halahice născut în Principatele Române a fost Moise Alter Baraff. Născut la Botoşani în 1815, a slujit ca rabin al comunităţii, iar în carteasa, Divrei Moshe, a tratat despre legile ritualului circumciziei.
Sub influența mișcăriii luministe Haskalah, s-a dezvoltatși o literatură ebraicălaică, cel mai bine reprezentată de Iuliu Barashși Benjamin Wolf Ehrenkranz, deși anticipată de Mordekhai Strekisker, MenahemPineles, Matityahu Ravenerșialții. O activitate pedagogică substanțială a contribuit la diseminarea limbi ebraice prin manuale școlare și diverse publicații. Contributorii majori au fost Moshe Orenstein și Hillel Kahana din Botoșani, precum și Menahem Braunstein-Mebasan. Eliezer Rokah a venit de la Ierusalim pentru a promova cultura ebraică și idiș și pentru a încuraja evreii români să facă alia în Ereț Israel, chiar înainte de înființarea mișcării sioniste.
În a doua jumătate a secolului al 19-lea, intelectuali și erudiți, în principal din Galiția și Basarabia, au pus bazele instituțiilor comunitare și culturale din România. Mulți au fost, de asemenea, proeminenți în mediul cultural și științific românesc general, printre aceștia numărându-se Iuliu Barasch, Beniamin Schwarzfeld și fiii săi, Elias, Moses și Wilhelm, Moses Gaster și filologi precum Heinrich Tiktin. Acești intelectuali, care fuseseră educați în universități europene sau seminarii rabinice, au contribuit la modernizarea culturii și educației evreiești. Unii dintre ei, cum ar fi Moses Schwarzfeld, au cercetat și scris despre istoria evreilor români și au editat recenzii de istorie iudaică, printre care Anuarul pentru israeliți, între 1877-1899) și Analele Societatii Istorice Iuliu Barasch, între 1887-1889.
Primii evrei care și-au câștigat reputația de scriitori au fost învățați care au devenit pionierii studiilor lingvistice și folclorice românești. Printre ei, Moses Gaster (1856–1939), Heimann Tiktin (1850–1936) și Lazăr Şăineanu (1859–1934).
Theodor Lavi, ed. Pinkas Hakehillot, Rumania ( Encyclopedia of Jewish Communities), Romania, vol. I, Yad Vashem, Jerusalem, 1969, 67-74
