x
Edward Serotta este fotograf, jurnalist și autor specializat în documentarea vieții evreiești din Europa Centrală și de Est. Serotta s-a născut în Savannah, Georgia și a lucrat în Europa Centrală din 1985. În 2000 a fondat Centropa, un institut de istorie non-profit, dedicat prezervării relatărilor și fotografiilor din secolul 20 despre familiile evreiești din Europa Centrală și din zona Balcanilor, precum și diseminarea acestor povești și fotografii prin filme, cărți și expoziții. Serotta a publicat trei cărți pe acest subiect, printre care „Out of the Shadows: Photographic Portrait of Jewish Life in Central Europe since the Holocaust”, publicată la New York în 1991. Ca parte a documentației cărții, în capitolul care se ocupă de evreii din România din care sunt prezentate imaginile din expoziție, Serrota scrie că:
„În perioada în care am ajuns la București în 1985, România suferise patru decenii de stăpânire comunistă, dintre care jumătate sub megalomanul Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena.
Decis să plătească toată datoria occidentală, din România se exporta tot ce putea fi exportat: grâu, petrol, gaze naturale. Iar orice s-ar fi putut importa: portocale, banane, medicamente - nu se importa. În iarna lui 1984, regimul a scăzut căldura la minimum și un număr nespecificat de oameni au înghețat până la moarte în apartamentele lor. Ceaușescu s-a aflat în mijlocul unei campanii de construcție/sistematizare a orașelor mai mari sau mai mici, în care au fost demolate clădirile istorice din zonele vechi și înlocuite cu blocuri înalte. O cincime din București fusese distrusă pentru construirea „Bulevardului Victoriei Socialismului”.
Între decembrie 1985 și august 1990, Serotta a vizitat România de șase ori ca parte a cercetării pentru cartea sa, „Din umbră”. El a fotografiat tineri și bătrâni, bărbați și femei în casele lor și în timpul diferitelor activități în instituții comunitare: școli, sinagogi și case de bătrâni. Serrota a fotografiat comunitățile evreiești din București, Iași, Botoșani, Dorohoi, Piatra Neamț, Bacău, Ploiești, Cluj-Napoca, Arad și Botiza.
El relatează că a ajuns la București în anul 1985, în ajunul Crăciunului, iar a doua zi dimineață a vizitat Templul Coral și birourile comunității evreiești din apropiere, unde l-a întâlnit pe președintele comunității de atunci, Theodor Blumenfeld, care i-a dat sfaturi despre cum să circule în București, unde să schimbe banii și unde să mănânce în restaurante kașer. De asemenea, Blumenfeld l-a avertizat să nu poarte conversații cu străini care criticau guvernul, avertizând că: „aceasta este o capcană pe care autoritățile o folosesc întotdeauna”.
La un restaurant kașer de pe Strada Popa Soare, Serotta a întâlnit un grup de pensionari care au început să vorbească și să glumească cu el: ”Spuneți, știți de ce ținem geamurile închise iarna? Ca oamenilor de pe stradă să nu le fie frig!”. Sau, ”Pariez că nu știți ce foloseam în România înainte de lumânări? Nu! Electricitate!”.
Într-adevăr, la vremea respectivă rabinul David Moses Rosen a organizat foarte bine comunitatea. Într-o țară în care aproape nimic nu funcționa, cei din comunitate distribuiau 1.600 de porții de mâncare caldă în șapte orașe din România. În vizita sa din 1987, Serrota a vizitat mai multe sate, iar la Botiza l-a întâlnit pe Rohrmil Drimer, singurul evreu care locuia în sat. Acesta era angajat ca măcelar kașer și călătorea patru zile pe săptămână în nord-vestul României pentru a le furniza carne kașer. În toată România, la acea vreme, era posibil să întâlnim tineri și tinere care studiau pentru bar sau bat mitzvah. O situație obișnuită pentru mulți, dar una dintre puținele din Europa de Est din acea vreme, și care nu a putea fi văzută deloc în țări ca Iugoslavia, Bulgaria sau Cehoslovacia.
