x
În primele decenii ale secolului 20, evreii constituiau majoritatea artiștilor de avangardă din România. Cei mai mulți dintre ei călătoreau în mod regulat în străinătate pentru a studia și a lucra, în principal în Franțași Germania, contribuind la mișcările de avangardă de acolo. Mai mult, ei organizau diverse evenimente prin care familiarizau publicul românesc cu arta modernistă. Pot fi amintite în acest sens expoziția organizată de Iosif Iser la București, în noiembrie 1907, în care și-a expus lucrările alături de cele ale lui Andre Derain și ale altor artiști francezi de seamă, precumși „Expoziția de artă modernă Arthur Segal” care a fost deschisă la București în martie 1910, considerată a fi „prima expoziție de artă modernă” din România.
Motivul numărului mare de artiști evrei din cercurile avangardiste își are rădăcinile probabil în relația complexă cu cultura română și afinitatea evreilor cu modernismul revoluționar. Evreii, mai mult decât orice altă minoritate etnică erau, în ochii naționaliștilor români, o amenințare la adresa unității națiunii. În cartea sa Naţionalitatea în artă (1908), A.C. Cuza, considerat părintele antisemitismului în România, susţinea că arta trebuie să fie legată de naţionalitate, iar străinii nu pot exprima adevărata natură a culturii româneşti. Pentru Cuza, acei străini erau în principal evreii, care erau „un grup etnic inferior” de altă rasă, incapabil de asimilare. Majoritatea intelectualilor de la acea vreme au adoptat ideea conform căreia doar românii de sânge pot fi adevărați „artiști români”.
Evident, în aceste circumstanțe, artiștilor evrei le era greu să se identifice cu cultura care îi respingea, iar pe de altă parte erau atrași de universalismul și cosmopolitismul avangardei. Astfel, dintre artiștii de avangardă din România, evreii au constituit majoritatea, iar cei mai proeminenti dintre aceștia au fost Marcel Iancu, Arthur Segal, M.H. Maxy și Victor Brauner. Ei au căutat o artă în care identitatea lor etnică să nu creeze obstacole, iar credo-ul lor: "Respingem cu tărie tradiția falsă a solului și ne înclinăm în fața tradiției nesfârșite a omului. Primul este conservatorismul, al doilea este civilizația" a fost publicat ca editorial în jurnalul de avangardă Integral editat de Maxy și apărut între 1925-1928. În acest sens, iudaismullor le-a deschis drumul către modernismul revoluționar.
În anii 1920, în România a început un val de inovații artistice, când artiștii evrei s-au conectat cu mișcările artistice care protestau împotriva unei societăți care nu le acorda drepturi civile. Marcel Iancu, întors de la Zurich în 1921, M.H. Maxy, revenit de la Berlin în 1923, și Victor Brauner au lucrat împreună pentru renașterea scenei artistice. Revista de avangardă Contimporanul editată de Ion Vinea și Marcel Iancu a fost publicată pentru prima dată în 1922. În 1924, Iancu și Maxy au organizat Prima Expoziție Internațională de Artă a Contimporanului la București, una dintre cele mai mari expoziții de avangardă la acea vreme. În octombrie 1924, când a apărut revista HP75, editată de către Brauner și Voronca, criticul literar Eugen Lovinescu a definit-o drept „o întreprindere pur evreiască” și „cea mai avangardistă publicație experimentală din România”.
Un al doilea val de artiști de avangardă din România s-a centrat în jurul revistei unu de orientare suprarealistă, publicată pentru prima dată de Sașa Pană în 1928. Aceste mișcări au reunit mulți artiști, dintre care majoritatea erau evrei. Victor Brauner și-a publicat lucrările în unu și a abandonat treptat dada și constructivismul în favoare asupra realismului. În anii 1930, Iancu și Maxy s-au distanțat de noile tendințe radicale. Iancu s-a rupt de mișcarea dada și a revenit la un stil figurativ expresionist, iar Maxy a trecut la un stil apropiat de realismul socialist.
În anii 1930 a început să se afirme o generație tânără de artiști evrei, printre care Jules Perahim și Paul Păun. În 1930, Perahim, în vârstă de șaisprezece ani, a debutat în revista suprarealistă unu, iar în același an, el și Paul Păun, în vârstă de cincisprezece ani, au fondat, împreună cu alți trei prieteni, revista de avangardă Alge.Grupul și-a primit inspirația culturală din dada și suprarealism. În 1939, Păun s-a numărat printre fondatorii Grupului Suprarealist din București.
Amelia Pavel, Pictori Evrei din România, Jewish Painters in Romania 1848-1948, București, 1996
Monica Enache, Valentina Iancu, Destine la Răscruce- Artiști evrei în perioada Holocaustului,
Catalogul expoziției de la Muzeul Național de Artă de la București, Oct.11, 2010-Feb.13, 2011
Radu Stern, "Why so many Jews?" in Dada to Surrealism, Catalogul expoziției, The Jewish Historical Museum, Amsterdam, 2011
