x
Antisemitismul a fost o prezență constantă în România interbelică, acesta îmbrăcând forme diferite în perioadele 1919-1933 și 1934-1939. Prima perioadă a fost marcată de acordarea drepturilor civile în temeiul Constituției din 1923, de discuțiile privind aplicarea lor în diverse proiecte de lege, precum și de tulburările antievreiești provocate de studenți și alimentate de ideologiile organizațiilor de extremă dreaptă. A doua perioadă a fost definită de impunerea legislații anti-evreiești și, în cele din urmă, de retragerea cetățeniei.
Antisemitismul s-a intensificat după 1922, iar evreii, în special cei din provinciile anexate, au fost identificați ca străini ostili românilor și au fost acuzați în mod constant că au înclinații pro-maghiare sau „bolșevice”.
Antisemitismul românesc în perioada interbelică a servit ca o temă majoră de propagandă pentru partidele politice din ce în ce mai populare. Un antisemit virulent a fost profesorul universitar Alexandru C. Cuza, ale cărui acțiuni au acoperit peste jumătate de secol, începând cu anul 1888. După emanciparea evreilor, partidul acestuia, Liga pentru Apărarea Național-Creștină (LANC) a cerut numerus clausus pentru a opri accesul evreilor în universități și, mai mult, a predicat lichidarea fizică a populației evreiești. LANC a căutat să revoce drepturile politice ale evreilor, să-i expulzeze pe cei care au ajuns în țară după 1914 și să le interzică participarea în armată și în funcțiile publice. Începând cu 1921, svastica a devenit simbolul mișcării lui A.C. Cuza, sub pretextul că aceastaare un caracter eminamente românesc, fără legătură cu utilizarea lui în Germania nazistă. Unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Cuza, Nicolae C. Paulescu (1869-1931), s-a remarcat prin teoria rasială a inferiorității genetice a evreilor.
Principiile care au stat la baza „statului etnocratic” al lui Antonescu au fost concepute în 1923 de către Nichifor Crainic, un susținător timpuriu al Gărzii, și de Octavian Goga, liderul Partidului Național Creștin alături de A.C. Cuza. Nichifor Crainic, principalul teoretician al tendințelor antisemite tradiționaliste și creștin-ortodoxe, susținea că programul său este o elaborare a naționalismului românesc formulat în 1909 de Nicolae Iorga: „România pentru români, pentru toți românii, și numai pentru români”. Fundamentul cosmopolit, multicultural al statului democratic, „nu poate crea un stat-națiune”. Conceptul lui Crainic s-a bazat și pe principiul că „evreii reprezintă o amenințare permanentă pentru fiecare stat națiune”. Apelul său pentru naționalizarea proprietății evreiești, precum și alte „idei practice” au fost traduse în statute antisemite sub Antonescu.
În 1927, Corneliu Zelea Codreanu, fost discipol al lui Cuza, a părăsit LANC pentru a înființa organizația fascistă Legiunea Arhanghelului Mihail, iar în 1930 a înființat Garda de Fier, ca aripă militară a Legiunii. Legiunea a constituit o forță socială și politică majoră între 1930 și 1941 și a avut o agendă extremist-antisemită.
Tendințele antisemite s-au acutizat după ascensiunea lui Hitler la putere. Guvernul nazist a avut o influență covârșitoare asupra majorității partidelor, care după 1933 au prezentat platforme electorale cu prevederi antisemite. Au fost emise legi discriminatorii împotriva populației evreiești, iar violența împotriva acestora și a proprietăților pe care le dețineau a devenit o realitate cotidiană. Politicile antisemite au urmărit și „românizarea” economiei și a profesiilor liberale. „Legea privind folosirea personalului român în întreprinderi” a fost adoptată în 1934 și, deși nu a vizat în mod explicit evrei, a avut un impact mult mai mare asupra lor decât asupra altor minorități. Pentru prima dată evreii s-au confruntat cu posibilitatea unui proces guvernamental care să-i priveze de profesiile și de locurile lor de muncă.
Un an mai târziu, în 1935, sloganurile politice populare cereau retragerea cetățeniei acordată evreilor în 1923. În decembrie 1936, o comisie parlamentară a început examinarea unui proiect de lege pentru revizuirea cetățeniei. Proiectul nu a devenit lege, dar guvernul Tătărescu a emis o serie de decrete-legi și ordine menite să scoată evreii din profesiile liberale, din finanțe și din alte ramuri ale economiei. Aceste acțiuni ale clasei politice din România au deschis calea unor politici antisemite radicale aplicate în timpul guvernării de scurtă durată a Partidului Național Creștin.
La alegerile din 1937, Partidul Naţional Creştin, rezultat al fuziunii din 1935 al partidului condus de Octavian Goga - Partidul Naţional Agrar şi cel al lui A.C. Cuza - Liga Apărării Naţional-Creştine a obţinut al patrulea scor: 9,15 la sută. În cele 44 de zile cât s-a aflat la putere, guvernul lui Goga a reușit să adopte o lege care impunea reexaminarea cetățeniei evreilor români. Chiar și după căderea guvernului, legile discriminatorii promovate au rămas în vigoare, iar în vara anului 1940 au fost adoptate noi reglementări, pe linia Legilor rasiale de la Nürnberg. Cetățenia evreilor a fost anulată, iar căsătoriile mixte au fost interzise. Se puneau astfel bazele Holocaustului.
Theodor Lavi, Encyclopedia Judaica: Numerus clausus, vol.12. col.1267-1268
Ezra Mendelsohn, The Jews of East Central Europe, Indiana University Press, 1983, 203-204
Paul Cenovodeanu, Liviu Rotman, Raphael Vago, eds. Toldot ha-yehudim be- Romanyah, Tel Aviv, 1996-2003;
Radu Ioanid,Holocaust. The History of the Jews in Romania, vol. 4, ediția în limba ebraică, Tel Aviv, 2000
Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: The destruction of Jews and Gypsies under the Antonescu Regime, 1940-1944, Chicago, 2000
Leon Volovici, Nationalist Ideology and Antisemitism: The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s, Oxford, 1990
Carol Iancu, Jews in Romania, 1866–1919, Boulder and New York, 1996
Carol Iancu, Les juifs en Roumanie, 1919-1938, Paris, 1996
Nichifor Crainic, Programul Statului Ethnocratic, Colecția Naționalistă, Bucharest, 1938, 3-5, 12
Irina Livezeanu, Cultural Politics in Greater Romania: Regionalism, Nation Building & Ethnic Struggle, 1918–1930, Ithaca and London, 1995
