x
România a fost una dintre primele țări care au recunoscut și stabilit relații diplomatice cu statul Israel, în iunie 1948, problema emigrării evreilor fiind pusă în centrul relației cu România de către statul Israel. La scurt timp după declararea statului Israel, înalți oficiali au contactat-o pe Ana Pauker, ministru de externe, care a promis să acționeze în vederea aprobării imigrației din România. În urma unei scrisori din data de 11 martie 1949 semnată de ministrul de externe al Israelului, Moshe Sharett, autoritățile române încep organizarea emigrărilor și transportul pe mare la bordulunei nave românești. Singurul vas disponibil acestui scop era Transilvania, care putea transporta maximum 1.000 persoane.
Înaintea marelui val de imigrație din anii 1950-1951, Partidul Comunist a adoptat o poziție duală: pe de o parte, a permis emigrarea, iar pe de altă parte, a desfășurat o campanie de propagandă împotriva acesteia, fiind considerată drept vot de "neîncredere" împotriva regimului comunist și un exemplu negativ pentru cetățenii români.
În 1950, ca urmare a deciziei de a permite emigrarea, evreii au luat cu asalt secțiile de poliție pentru a obține cereri de emigrare. Partidul Comunist, surprins de potopul de solicitări, și-a intensificat propaganda anti-alia, iar Securitatea a folosit mijloace de teroare și de instigare împotriva liderilor și activiștilor sioniști. În vara aceluiași an, circa 100 de activiști au fost arestați, judecată și pedepsiți aspru.
În iulie 1950 au fost drastic restricționate bunurile pe care imigranții evrei le puteau lua cu ei, interzicându-li-se mobilierul, covoarele, mașinile, operele de artă și bijuteriile, cu excepția unui inel de nuntă, a unui ceas și a câtorva obiecte religioase personale. Emigranții putea lua doar câteva articole personale, iar bagajul trebuia să fie de doar 40-70 de kilograme de persoană.
Cu toate acestea, în ciuda restricțiilor, intimidării și a activității Securității, Israelul și organizațiile evreiești au reușit să convingă autoritățile ca, din când în când, să permită evreilor să emigreze. Certificatele au fost oferite în schimbul unor plăți care au luat diverse forme; schimburi comerciale privilegiate, tehnologii industriale și agricoleși, nu înultimul rând, plata directă pentru fiecare imigrant.În acest fel, aproximativ 120.000 de evrei au plecat din România în perioada 1948-1952, reprezentând o treime din totalul populației evreiești din România. Începând cu anul 1952, guvernul român a început să micșoreze ritmul emigrării în Israel, pe motiv că acest lucru dăuna prestigiului construirii socialismului în România, un alt motif fiind efectul pe care emigrarea evreilor l-a avut asupra economiei româneşti.
Astfel, în 1952, autoritățile române au luat o măsură economică extremă, prin înlocuirea biletelor la ordin. Acestă schimbare i-a afectat în mod grav pe evreii care se pregăteau pentru alia. Cei care și-au vândut proprietățile pentru a emigra au rămas fără bani sau obiecte de valoare, iar cei care ar fi dorit să vândă au întâmpinat dificultăți în găsirea cumpărătorilor.
În cursul aceluiași an, emigrarea a fost oprită, iar cei care depuseseră deja cereri au fost "blocați" în România, împinși la marginea societății prin concedieri și plasați în locuri de muncă de nivel inferior, necorespunzătoare calificăriilor. Emigrarea a fost reluată în 1959, după ce autoritățile au stabilit prețul pentru fiecare emigrant la cincizeci de dolari/persoană, pentru cei cu studii superioare solicitându-se o sumă suplimentară. Până în 1966, aproximativ 106.000 de evrei au emigrat în Israel.
Între anii 1965-1989 Nicolae Ceaușescu a organizat un comerț secret cu evrei, pentru a nu afecta imaginea țării sau pe a sa personală. Autoritățile române au insistat ca plata pentru fiecare emigrant să se facă în numerar: pentru o persoană cu studii superioare costul era de 3.000 de dolari, pentru un student de 1.700 de dolari, iar pentru un muncitor de 600 de dolari. Pe măsură ce criza economică se agrava în România, guvernul ridica prețul, Vânzare a evreilor a adus României sute de milioane de dolari în România, dintre care unele au dispărut în bănci din Elveția.
