CONTACTAȚI-NE

Muzeul Virtual a fost înființat pentru a documenta și prezenta istoria evreilor români în țara de origine, în Israel și în întreaga lume. Colecțiile Muzeului Virtual, sperăm, vor constaîntr-o documentație cuprinzătoare, reprezentând o perspectivă cât mai largă asupra evreilor români în context istoric, social și cultural. Pe parcursul cercetărilor efectuate pentru realizarea muzeului, am clasificat mii de fotografii, documente, cărți, artefacte iudaice, efectepersonaleșiopere de artă care să servească drept bază pentru prezentarea în cadrul expozițiilor, pentru proiecte viitoare de cercetare și pentru educație.
În multe dintre casele noastre există lucruri importante legate de evreii români, fie stabiliți în Israel sau în alte locuri din lume, lucruri care povestesc istoria unui popor, a familiilor, a culturii și comunităților.
Facem un apel la voi, evreii români și familiile voastre, pentru a căuta asemenea obiecte care ar putea fi în posesia voastră și să acționați pentru a le salva și păstra.
Dacă aveți cunoștință de existența unor obiecte/documente legate de evreii români din România, Israel sau de oriunde altundeva, în propria dumneavoastră familie sau printre cunoștințele voastre, vă rugăm să ne contactați sau să ne transmiteți scanate aceste itemuri, pentru a le păstra și folosi în vederea educării generațiilor viitoare.
Înainte de a vi le returna, le vom documenta, apoi introduce înbaza de date a muzeului și le vom expune în cadrul expozițiilor virtuale.
Vă rugăm să ne contactați prin e-mail, la adresa:
mrj.orgil5@gmail.com
Sau prin numărul de telefon:
+(972)528327600
Suntem interesați, în principal, de receptarea următoarelor tipuri de materiale: fotografii, albume de familie, documente, scrisori, jurnale, efecte personale, filme, artefacte iudaice, opere de artă ale artiștilor evrei români și artiști români pe teme evreiești.
Vă mulțumim și vă așteptăm să ne contactați pentru a construi împreună un edificiu semnificativ pentru evreii români de pretutindeni, menit a ne păstra vie memoria și a transmite urmașilor noștri valorile care au animat comunitatea evreilor români.
Materialele pe care le împărtășiți cu muzeul virtual, împreună cu povestirile personale care le însoțesc, joacă un rol important în păstrarea memoriei evreimii românești pentru noi toți.